Românii își rezervă vacanțele diferit în funcție de distanță și complexitate: destinațiile europene de vară sunt alese cu doar câteva săptămâni înainte de plecare, în timp ce vacanțele exotice și circuitele complexe sunt planificate cu luni în avans. Potrivit datelor Eturia pentru primul semestru din 2026, Grecia, Spania, Portugalia, Italia și Franța domină căutările sezoniere, iar Japonia, Vietnam, China, Tanzania, SUA și America de Sud confirmă interesul tot mai mare pentru experiențe personalizate, cu bugete mai ridicate și itinerarii construite din timp.
„Vedem un turist mai atent la context și mai pragmatic în decizie. Pentru vacanțele apropiate, criteriile principale sunt accesibilitatea, disponibilitatea și ușurința rezervării. Pentru destinațiile îndepărtate, însă, decizia se ia după mai multe etape de documentare, comparații și ajustări ale itinerarului. Aici, consultanța face diferența, pentru că ajută clientul să transforme o idee de vacanță într-un traseu realist și adaptat bugetului”, a declarat Ana Maria Gherasim, Head of Sales Eturia.
Europa de Vest, în topul căutărilor de vară: rezervări făcute cu 3-5 săptămâni înainte
În luna iunie, destinațiile europene au generat cea mai mare parte a căutărilor pe Circuiterra.net. Grecia, Spania, Portugalia, Italia și Franța se află în topul preferințelor, confirmând comportamentul sezonier al turiștilor români: vacanțele europene de vară sunt rezervate, de regulă, în luna anterioară plecării.
Pentru Grecia și Portugalia, românii rezervă cu aproximativ 3-4 săptămâni înainte, pentru Spania cu 4-5 săptămâni înainte, iar pentru Franța cu aproximativ trei săptămâni înainte de plecare. Bugetele medii explorate pentru principalele destinații europene se situează între 750 și 900 de euro per persoană.
Vacanțele exotice se planifică altfel: cu 3 până la 6 luni înainte
Destinațiile exotice și circuitele long-haul sunt planificate cu mult timp înainte. Japonia, Indonezia, Thailanda, Vietnam și Coreea de Sud au fost prezente constant în căutările din primul semestru, cu bugete mai mari și un nivel ridicat de planificare.
Japonia rămâne una dintre destinațiile asiatice cu cel mai ridicat buget mediu explorat, de aproximativ 2.900 de euro per persoană, iar Vietnam se remarcă prin cel mai lung orizont de planificare, cu plecări vizate la peste cinci luni distanță. China conduce în continuare topul cererilor directe primite de consultanții Eturia.ro, cu programe complexe, de 11-14 nopți, care includ mai multe orașe și regiuni.
Polinezia Franceză, în categoria vacanțelor premium cu bugete ridicate
Tahiti, Bora Bora și Moorea sunt căutate de turiști care își planifică vacanța cu cel puțin șase luni înainte, fără comportament de tip last-minute. Bugetul mediu explorat pentru Polinezia Franceză este de aproximativ 4.700 de euro per persoană, iar pachetele totale ajung la circa 12.000 de euro.
Tanzania și Kenya confirmă interesul pentru safari
Africa rămâne relevantă pentru vacanțele complexe, iar Tanzania s-a numărat printre destinațiile bine reprezentate în căutările din iunie. Românii aleg frecvent itinerarii cu safari în Tanzania și relaxare în Zanzibar, planificate, de regulă, cu peste șase luni înainte. Kenya se menține, de asemenea, în preferințele românilor pentru safari, fiind aleasă adesea alături de destinații de coastă sau insule din Oceanul Indian.
SUA și America de Sud nu mai sunt destinații de nișă
Interesul pentru America de Nord și America de Sud, observat încă din primăvară, se confirmă la nivelul primului semestru. SUA, Brazilia, Peru, Costa Rica și Mexic au fost prezente constant în căutările românilor, mai ales pentru vacanțe complexe de toamnă și iarnă.
SUA se află printre destinațiile căutate în iunie, cu un buget mediu explorat de aproximativ 2.500 de euro per persoană și o planificare medie de peste trei luni. America de Sud atrage tot mai mult turiști cu experiență, interesați de natură, cultură, trasee complexe și vacanțe personalizate.
Vacanțele de Crăciun și Revelion se rezervă din vară
Un semnal important al lunii iunie este creșterea cererilor pentru plecările din noiembrie și decembrie. Cele mai căutate destinații de iarnă planificate din vară sunt Maldive, Thailanda, Republica Dominicană și Mauritius. În același timp, Finlanda, prin programele de tip charter în Laponia, apare constant în cererile pentru decembrie.
Analiza reunește date din Circuiterra.net, platforma de rezervare online unde utilizatorii își configurează singuri vacanța, și Eturia.ro, unde clienții lucrează direct cu un consultant pentru construirea vacanțelor complexe.
Despre Eturia
Eturia este prima agenție de turism turoperatoare din România specializată în vacanțe exotice personalizate, fondată în 2007 de Sorin Stoica și Daniela Shah. Cu o experiență de aproape două decenii și peste 60.000 de vacanțe create, Eturia operează astăzi prin două ecosisteme complementare: Eturia.ro, unde clienții lucrează direct cu un consultant pentru construirea unei vacanțe complexe, și Circuiterra.net by Eturia, platforma de rezervare online unde utilizatorii își configurează singuri vacanța, cu suportul echipei la nevoie. Agenția dezvoltă propriile circuite și pachete, operează grupuri cu însoțitor în destinații de pe toate continentele și are parteneriate solide cu peste 1.000 de hoteluri contractate direct și o rețea globală de companii specializate în managementul destinației.