Fiecare elev are ceva de făcut când ajunge acasă, fie că este vorba de teme, texte de parcurs, proiecte sau creații artistice. Toate acestea au rolul de a fixa cunoștințele învățate pe parcursul zilei sau de a le aprofunda, obișnuind copilul cu studiul individual, de asemenea. Cum îți dai seama când temele pentru acasă sunt prea multe pentru elevi și cum pot acestea să le afecteze parcusul școlar?
Realizarea temelor de acasă are ca scop determinarea copilului să realizeze un studiu individual și să aplice cunoștințele pe care le-a dobândit în timpul orelor de curs, folosindu-se de materiale precum manualul, cărți de specialitate, internetul și alte resurse. Temele pot fi, de asemenea, un indiciu important a materiei pe care profesorul se va axa în timpul verificărilor sau testelor pe care copilul le va susține în clasă. Fiind pus în fața unor provocări, copilul va învăța să ceară ajutor, să gestioneze frustrări și să persevereze.
Cum pot temele să afecteze atitudinea elevului față de școală? În primul rând, un volum mare de teme la meditatii sau la școală îl poate determina pe acesta să își piardă interesul față de materia studiată. Astfel, copilul nu se va mai simți motivat să învețe și, de multe ori, una dintre urmările acestui lucru poate fi chiar copiatul temelor de la alți colegi sau copiatul în timpul testelor.
Temele lungi și obositoare pot determina copilul să își creeze o părere negativă atât despre disciplină, cât și despre profesor. Este important ca elevii să rezolve teme ce înglobează conceptele importante, sumarizate, în așa fel încât acestea să fie ușor de reținut.
O cantitate mare de teme poate avea ca rezultat și o trecere în revistă sumară a acestora, elevul oferind o rezolvare superficială. Acest lucru se poate întâmpla fie din lipsa de timp pentru a parcurge toate cerințele necesare sau din cauza pierderii interesului față de subiect în timpul rezolvării temelor.
Care este concluzia?
Deși temele pentru acasă promovează studiul individual și fixarea cunoștințelor acumulate în timpul orelor de curs, prea multe teme pot avea ca rezultat o pierdere a motivației și a entuziasmului elevului față de învățat și față de disciplinele școlare.
Temele pentru acasă ar trebui să fie scurte și să cuprindă aspectele importante studiate pe parcursul orelor de curs, noțiuni pe care elevul să le aprofundeze și să le fixeze în liniște, acasă, fără să irosească timp și energie pentru rezolvarea acestor cerințe.